Radu Cleţiu – un artist în slujba Cuvântului ianuarie 20, 2008
Posted by Beni Lup in Nonclasificat.trackback
Cine este Radu Cleţiu? Sau mai bine cum a devenit ceea ce este în prezent? Zilele trecute îmi spunea că are viziunea să vorbească mai mult despre Dumnezeu prin desenele sale.
Aveam 17 ani când am debutat în revista Urzica în anul 1980, pe vremeaaceea fiind singura revistă specializată în publicarea umorului, a caricaturii în special.Exista cenzură şi trebuia să prezinţi într-adevăr creaţii valoroase pentru a ajunge să fii publicat. Caricaturiştii români alături de cei din Balcani erau, şi aurămas, în mare parte elita saloanelor de caricatură internaţionale. Am continuat să public frecvent în presă şi să particip la concursuri de caricatură din ţară şi din întreaga lume. Până în 1990 am câştigat unele premii destul de importante în lumea caricaturii. După revoluţie am iniţiat şi condus o revistă de caricatură care se numea Strada şi am realizat prima revistă de benzi desenate, Strip-top, care a supravieţuit, apărând săptămânal ca supliment al cotidianului Renaşterea Bănăţeană,timp de 6 ani. Ocupându-mă de caricatura de presă am pierdut contactul cu saloanele internaţionale. Mirajul acesta al micii personalităţi locale m-a umplut de orgoliu şi m-am defocalizat de pe proiectele cu adevărat importante, pierzându-mă în gunoiul informaţiilor aşa zise de senzaţie, cu care ne bombardează cotidianul. Pasiunea de a interacţiona cu lumea copiilor m-a dus în anul 1990 la Festivalul Internaţional de Păpuşerie şi Artă pentru Copii de la Praga, în Cehia, alături deTeatrul de Păpuşi din Timişoara. Acolo am câştigat „Premiul special” şi am fost invitat să particip şi în anul 2000 la manifestările Europa Culturală. După aceste succese am decis să renunţ la meseria de ziarist şi am început să mă rededic caricaturii de expoziţie. M-am alăturat şcolii de caricatură Popa’S şi, în paralel, am avut multe apariţii la majoritatea posturilor de televiziune din ţară. Cu cât eram mai apreciat, cu atât deveneam mai mândru şi mai nemulţumit. Lumea profesioniştilor în acest domeniu, care este totuşi un Show-biz,este foarte nocivă. Valorile normale s-au schimbat, despre valori creştine nici nu putea fi vorba, devenisem egoist, un artist neînţeles. Mi se părea că familia, soţia şi fiica mea, mă trag în jos, că eram un „geniu neînţeles”. Am început să consum alcool şi să fumez foarte mult. Credeam că inspiraţia vinedin devorarea acestor droguri. Cu toate că eram foarte apreciat ca şi artist, eram tot timpul nemulţumit şi arţăgos. Făceam un iad viaţa celor care mă iubeau, dar nu-mi păsa. Mi se părea drept ca ei să sufere pentru „privilegiul” de a mă avea în preajmă. Nu-mi dădeam seama că imaginea mea devenea tot mai deformată pe televizor, adică „pe sticlă” şi pe halbă.
Din aceste ape tulburi m-a pescuit Domnul Isus care a ajuns la mine prin două canale: prin programele postului de radio creştin „Vocea Evangheliei“ şi prin cartea lui Josh McDowel „Mai mult decât un simplu tâmplar“. Cartea am primit-o contravaloare a unei halbe de bere la grădina „Casei Universitarilor“, unde obişnuiam să-mi „cinstesc“ lăudătorii. Cel care împărţea cărţile era un poet dependent de alcool, care cumpăra diferite cărţi din stocuri vechi şi le revindea după ce le citea. Ştia să le facă o bună reclamă sau să te agaseze până cumpărai. Oricum s-a jucat cu focul, flacăra Duhului Sfânt, acum s-a întors şi el la Cristos şi şi-a găsit rostul undeva în Spania. Radioul creştin a ajuns la sufletul meu ca urmare a meseriei mele care îmi ţine ochii ocupaţi, astfel că sunt un ascultător de radio, care s-a nimerit atunci să fie Vocea Evangheliei. Am ascultat atunci ;i am avut primul contact cu Fiin’a Divină. Avusesem şi până atunci preocupări în căutarea absolutului prin practici Yoga, concepte S.F., încercasem o eliberare de vicii prin intermediul unor bioenergeticieni clarvăzători şi toate aceste experienţe au avut efect, dar pe termen scurt şi cu mari costuri. Eram obişnuit în caricatura pe care o făceam să mă folosesc de simboluri preluate din cultura antică grecească şi, cu toate că nu aveam nici cele mai vagi cunoştinţe despre Biblie, foloseam şi simboluri biblice. Aşa s-ar putea enunţa oculme a erudiţiei: „Să foloseşti citate din cărţi pe care nu le-ai citit“, lucru care se întâmplă frecvent cu citatele biblice. Momentul revelaţiei că Isus Cristos e Dumnezeu adevărat, l-am avut după ce am reconstituit istoric, cu ajutorul cărţii lui Josh McDowel, perioada în care Domnul S-a întrupat. Aveam greşita percepţie că apostolii fuseseră nişte semizei superînzestraţi şi iniţiaţi. Când am înţeles că sfinţii erau şi ei oameni cu aceleaşi păcate ca şi ceilalţi muritori, mintea mea a fost schimbată şi l-am primit pe Isus ca Domn al meu. Schimbarea profundă care avusese loc mă eliberase deodată de plăcerea fumatului şi a consumului de alcool. Fumasem enorm, nu îmi ajungeau 2-3 pachete pe zi, sănătatea îmi era zdruncinată, dar consideram că reuşitele intelectului cereau un preţ de la trupul care şi aşa nu avea nici o valoare, astfel reuşisem să strâng multe puncte de pe pachetele de ţigări, puncte cu care am participat la un concurs cu premii pentru fumătorii fruntaşi.
AM CAŞTIGAT PREMIUL DE FUMĂTOR FRUNTAŞ! Am primit acel premiu după convertirea mea şi când l-am ridicat de la Poştă am fost însoţit de un prieten care nu putea să accepte că mă prostisem în aşahal încât să mă pocăiesc. A fost un moment unic, oficianta mi-a adus un pachet care avea un număr, scris mare cu roşu: 666. „Ultimul cadou de la fostul meu stăpân!“, am exclamat şi am renunţat la conţinutul său, un binoclu inscripţionat cu sigla mărcii producătoare de ţigarete. Încercam să aflu cum se comportă un copil de Dumnezeu, nu găsisem încă o biserică şi binevoitorii mă avertizau asupra pericolelor care mă pândeau: „pocăiţii sunt oameni răi, îţi vor lua casa, te vor supune la tot felul de orgii… nu-ţi părăsi religia!“ Care religie? Nu ştiusem nimic şi nici ei nu ştiau despre acea religie care nu trebuia părăsită, dar luptau pentru ea. O emisiune de la Vocea Evangheliei vorbea despre “Vieţi Transformate”, destine “ciudate” care îşi găsiseră liniştea în relaţia cu Isus şi cu Biserica Lui ( Biserică care se putea numi diferit, dar unde se afla Salvatorul.) Aşa am ajuns să mă identific cu unele persoane care-şi spuneau mărturia şi mi-am găsit biserica în care mă hrănesc şi cresc spiritual. Am hotărât să renunţ la vechiul meu stil de viaţă într-un mod radical.
Am plecat din locul unde mă implicasem să lucrez, lăsând o mare sumă de bani în urmă, dar eliberându-mă de minciuna care acolo era mod de viaţă. Soţia a avut la început rezerve faţă de alipirea de o biserică neoprotestantă, dar temerile i s-au risipit într-un moment, după ce a trecut pragul Casei Domnului. 
Sunt acum Copilul lui Dumnezeu şi doresc să trăiesc pentru El. Spun şi altora despre miracolul pe care îl poate face Isus în viaţa aceluia care are curajul să vină la El şi să “Îl pună la încercare”.
Astăzi Radu Cleţiu lucrează la Tipografia DTP din Timişoara, unde într-o atmosferă Creştină trăieşte, lucrează, desenează pentru Stăpânul său. Radu participă la misiuni în lumea musulmană, vestind pe Acela care i-a transformat viaţa.
Mărturia sa este disponibilă în cartea “Vieţi Transformate, vol 1″ care a apărut la Editura WorldTeach în 2005.
Articolul prezentat a fost redat şi în “Jurnalul Meu – iulie 2006″ de către Misiunea Noua Speranţă
Comentarii»
No comments yet — be the first.