Beni Lup

Douăsprezece Iscoade

 

Douăsprezece Iscoade

Numeri 1- 14

12 Iscoade                                               Citiți Numeri 13:17 – 14:25


Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui şi spune-le: „Aşa să binecuvântaţi pe copiii lui Israel şi să le ziceţi:

Domnul să te binecuvânteze şi să te păzească! Domnul să facă să lumineze faţa Lui peste tine

şi să Se îndure de tine! Domnul să-Şi înalţe faţa peste tine şi să-ţi dea pacea!

Astfel să pună Numele Meu peste copiii lui Israel, şi Eu îi voi binecuvânta.” (Numeri 6:23-27)

În urma unui recensământ și după alte câteva instrucțiuni legale, natura umană – pe care legea nu o poate repara – a început să manifeste câteva dintre cele mai neatractive tendințe. Poporul s-a plâns cu privire la hrană și greutăți. Asta l-a determinat pe Moise să ceară ajutorul, primind de la Dumnezeu planul de a aduna 70 de bătrâni care să îl ajute. Dumnezeu a trimis suficiente prepelițe încât să satisfacă pofta poporului care s-a îmbolnăvit datorită lăcomiei de a mânca multă carne, apoi a trimis o plagă în popor ca să Își manifeste reacția față de plângerile și nemulțumirile lor. Chiar fratele și sora lui, Miriam și Aaron, au instigat o răzvrătire împotriva lui Moise, fiind aspru judecați fiindcă s-au ridicat împotriva slujitorului lui Dumnezeu.

Turnura acestei perioade s-a petrecut odată cu iscodirea Țării Promise. Moise a trimis 12 spioni în țară, nu ca să investigheze dacă era vulnerabilă unui atac, ci pentru a aduce vești despre orașele țării și despre situația agricolă. Zece dintre iscoade, s-au întors cu o estimare foarte pesimistă referitoare la locuitorii țării. Au spus că erau prea mari și prea puternici; că Dumnezeu i-a condus înspre un dezastru iminent. Cei zece au fost atât de convingători încât au determinati întreg poporul să fie la fel de pesimist până acolo încât să vrea să ucidă cu pietre pe Caleb și Iosua care au adus un raport pozitiv și plin de credință.

Dumnezeu a privit cu atâta dezgust expresia necredinței majorității încât a condamnat întreaga generație -cu excepția lui Caleb și Iosua- să rătăcească prin pustie următorii 40 de ani. Copiii vor intra în Țara Promisă după ce părinții lor vor muri în pustie. Dumnezeu a vrut să îî distrugă complet și să continue cu Moise, însă acesta a trecut testul în mod admirabil. A mijlocit pentru popor și a invocat reputația Domnului care ar fi afectată negativ dacă poporul ar fi fost distrus. Dumnezeu i-a iertat, însă pedeapsa de 40 de ani – un an pentru fiecare zi de misiune a iscoadelor – a rămas valabilă. Intrarea în Țara Promisă avea să rămână în așteptare.

Reflecție

  • De ce credeți că pentru Dumnezeu, nemulțumirea reprezintă o ofensă atât de serioasă?

  • Ce ne spune dorința unor Israeliți de a se întoarce în Egipt despre încrederea lor în natura lui Dumnezeu? Cum se așteptau ei să fie călătoria?

  • În ce domenii ai tendința să te sperii de “uriașii din țară”? Ce atitudine dorește Dumnezeu să ai față de obstacolele care îți apar în viață?

  • Citiți Evrei 6:10-11. Cu ce atitudini moștenim promisiunile lui Dumnezeu?

Concluzie

Dumnezeu nu onorează necredința și nemulțumirea ci așteaptă de la noi să ne ațintim ochii spre promisiunile Lui și să credem în ciuda circumstanțelor din jur.

***Materialul de mai sus precum și alte materiale fac parte din seminariile WorldTeach (Walk Thru the Bible), disponibile în limba română. Echipa WorldTeach poate susține aceste seminarii în țară și Europa.

Anunțuri

Alegeri între Ascultare și Compromis

votat

Vin Alegerile! Retrăim același sentiment ciudat de ani buni încoace.

Afișe, pregătiri, mese, plase cu ulei și zahăr….

 

 

 

Discursuri pompoase, politicieni care trec pe la mănăstiri și își fac semnul crucii cu profesionalism și falsă modestie…. unii încurcă titlurile de Pastor cu Preasfințit, Rector cu Mitropolit, Candidat cu Mesia… dar zâmbesc convinți că ne-au convins și vom pune ștampila pe numele lor…. 

Candidații merg prin biserici, școli, spitale și cimitire de toate nuanțele ca să câștige voturi… fără scrupule, fără jenă, fără demnitate.

 

 

Cum să procedăm noi credincioșii de orice culoare denominațională, de orice nuanță sau orientare politică, de orice statut sau capacitate spirituală?

Cum să procedăm noi, liderii care ar trebui să conducem poporul spre “pășuni verzi și ape de odihnă?”

Mi-am amintit povestirea despre Saul, întâiul rege al Israelului. Lider al națiunii, om politic, parte din poporul credincios, fără afiliere denominațională.

Saul a început bine. Dumnezeu i-a dat chiar o inimă nouă, iar Saul a demonstrat calități extraordinare de lider al poporului împotriva dușmanilor. Împreună cu fiul său Ionatan a luptat împotriva asupritorilor și a readus în armata Israelului un zel deosebit.

Și totuși, de timpuriu în cariera sa au apărut semnele unui comportament pripit, chiar un jurământ care dace ar fi fost ținut ar fi condus la moartea fiului său. 

Același comportament impulsiv a dus la primul incident care l-a descalificat pe Saul de la tron; văzând armata lui Israel împrăștiată în luptă, Saul a adus jertfa înainte să vină preotul Samuel. Poate s-a consultat cu conducerea armatei, cu comitetul sau sinodul, cu consilierii sau vreun Manual de „Best Practice in winning favors”…..dar nu cu Dumnezeu. Ochii lui s-au îndreptat înspre circumstanțele înconjurătoare, înspre oportunitățile vremii și nu înspre puterea lui Dumnezeu, așa că a neglijat instrucțiunile divine. Prin Samuel, Dumnezeu l-a respins pe Saul în acea zi, aceasta nefiind însă singura dată. Curând după această zi, Saul a fost neascultător din nou, Dumnezeu respingându-l din nou.

Saul a urmat instrucțiunile lui Dumnezeu doar până la un punct. Saul practica “leadershipul de circumstanță.”

Atunci când Samuel l-a confruntat, Saul a venit cu scuze cu tentă spirituală, care nu l-au impresionat nici pe Samuel și nici pe Dumnezeu.

A urmat o încercare disperată de a-și păstra domnia dar și un refuz ferm la cererea lui.

Întreb:

Suntem dispuși să ascultăm până la capăt și să urmăm întru totul instrucțiunile lui Dumnezeu?

Acum, de alegeri, până unde suntem dispuși să mergem – sau să alunecăm?

Haideți să ne concentrăm spre Principii, Valori, Integritate, Verticalitate, Credință…spre Dumnezeu!

Dace privim spre, sau ne agățăm speranțele de Udrea, Ponta, Macovei, Johannis sau oricare altă ființa vremelnică, vom rata ținta!

Doamne binecuvintează România!

Paștele și Marea Roșie

Paștele și Marea Roșie

Exodul 12-15

Citiți Exodul 12:24-36; 13:17-22; 14:10-14; 21-23

Parting the Red Sea

„Nu vă temeți de nimic, stați pe loc și veți vedea izbăvirea pe care v-o va da  Domnul în ziua aceasta; Domnul Se va lupta pentru voi; dar voi stați liniștiți.”

(Exodul 14:13-14)

   Înainte de ultima urgie decisivă, Dumnezeu a cerut Israeliților să înjunghie un miel pentru fiecare casă și să ungă ușiorii ușilor cu sângele mielului. Acesta urma să fie semnul pentru îngerul morții să ocolească casele evreilor în acea noapte. Toți primii născuți -oameni și animale- din casele unde nu era sângele pe ușiorii ușilor, urmau să moară în noaptea aceea. Înainte de asta, Dumnezeu a dat instrucțiuni clare poporului; trebuiau să își adune bunurile, turmele și familiile, să pregătească în grabă hrana (pâine nedospită) și să își amintească acest eveniment ca o sărbătoare anuală. În acea noapte, Dumnezeu a făcut exact așa cum a spus. Fiecare casă a egiptenilor s-a umplut de jale.

Acum, Faraon este gata să lase pe Moise și poporul lui să plece. Era deja destul. I-a izgonit chiar din Egipt, poporul Israel plecând nu doar cu familiile și turmele lor ci chiar cu lucruri de preț pe care egiptenii li le-au dăruit. Dumnezeu nu i-a dus pe un drum direct către Țara Promisă – poporul ar fi întâlnit mulți dușmani și s-ar fi întors în Egipt. I-a condus pe un drum interesant care ducea chiar la o mare imposibil de traversat. Când Faraon s-a răzgândit, a trimis armata să urmărească poporul de sclavi, popor care era prins acum între două situații imposibile. Moartea părea iminentă.

Dumnezeu nu a eliberat însă poporul înspre o imposibilitate, înspre moarte, în ciuda bocetelor și plângerilor unora dintre ei. Prezența lui Dumnezeu s-a instalat între tabăra lui Israel și cea a armatei urmăritoare, un vânt puternic a început să sufle și a suflat toată noaptea. Moise și-a ridicat toiagul și poporul a trecut marea ca pe uscat, apoi apele au revenit peste armata egiptenilor, distrugând-o. Ajunși în siguranță de partea cealaltă a Mării Roșii, poporul a cântat un cântec de sărbătoare. În sfârșit erau liberi.

Creația și Căderea

 

Creația și Căderea

Genesa 1-5

Citiți Genesa 1:27-31; 3:1-19

Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; i-a creat parte bărbătească şi parte femeiască. (Genesa 1:27)

Creation-300x197

Tot ce a creat Dumnezeu a fost bun. Așa a spus El – în mod repetat. Ritmul luminii și întunericului, poziția planetelor și a stelelor, ecosistemul umplându-se cu viață, omul creat după chipul Său…totul. Și totuși, era o excepție: bărbatul era singur. Avea nevoie de o pereche. Astfel, din carnea bărbatului a fost creată femeia – creată după chipul lui Dumnezeu. Amândoi se puteau raporta la Dumnezeu, inimă la inimă, minte la minte, spirit la spirit. Se puteau raporta unul la celalalt într-un mod care reflecta marile mistere ce vor urma să se descopere într-o zi. Și împreună, puteau împlini misiunea pe care le-a dat-o Dumnezeu pe pământ.

Dumnezeu nu le-a dat multe instrucțiuni specifice – se pare că acest Dumnezeu relațional era interesat preponderent în a se bucura de compania celor care Îi purtau chipul, de a se bucura împreună cu El în răcoarea serii și a se bucura unul de celălalt în grădina pe care a creat-o – însă le-a interzis să mănânce dintr-un anume pom. Așa cum se întâmplă adesea la oameni, ceea ce este interzis devine centrul atenției. Șarpele i-a spus Evei că nu vor muri dacă vor mânca din acel fruct, așa cum le-a spus Dumnezeu, ci ca vor deveni `ca Dumnezeu` – ca și când cei care purtau chipul lui Dumnezeu în ei nu erau deja `ca Dumnezeu`. Și le-a mai spus că vor putea cunoaște diferența dintre bine și rău, lucru de care nu ar fi avut nevoie dacă ar fi ascultat pur și simplu de Dumnezeu. Așa că, Eva a mâncat din fruct, apoi a dat lui Adam care a mâncat și el. Și totul s-a schimbat.

Există consecințe pentru fiecare decizie, și noi am experimentat cu toții consecințele acestei alegeri de demult. În lume a pătruns moartea – fiul cel mare l-a ucis pe cel mai tânăr – și totodată a apărut frustrarea muncii grele și durerea la nașterea copiilor. Invidia, cearta, ostilitatea, și mândria egoistă au început să înflorească în afara grădinii. Dar o profeție criptată făcută șarpelui urma să conducă de acum istoria, deși vor trece milenii până la împlinirea ei. Sămânța femeii și planul șarpelui se vor confrunta, și cea dintâi va zdrobi pe cel din urmă.

Povestirea Măreață a lui Dumnezeu: Moise și Faraon

Moise și Faraon

Exodul 1-11

Judac Fine Art.

 

Citiți Exodul 3:1-4:17; 7:1-7

”Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, și am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui; căci îi cunosc durerile… M-am coborât ca să-l izbăvesc din mâna egiptenilor și să-l scot din țara aceasta” (Exodul 3:7-8)

Mama lui l-a așezat pe Moise într-un coșuleț din papură și i-a dat drumul pe Nil ca să îi salveze viața, iar fiica lui Faraon l-a găsit. Băiețelui acesta evreu crescut la curtea regală ca și egiptean, nu și-a pierdut însă identitatea; într-o zi și-a apărat un confrate evreu, ucigând un egiptean și trebuind să fugă în pustie, în exil. Viitorul eliberator părea că și-a ratat chemarea încercând să o împlinească în modul greșit. Dumnezeu i s-a arătat însă într-un rug aprins și l-a trimis pe Moise cel reticent înapoi în Egipt. Însărcinarea sa era aceea de a cere lui Faraon ceea ce părea total de neconceput – să permită celei mai mari forțe de muncă a Egiptului să plece pur și simplu.

Mesajul lui Dumnezeu prim Moise era foarte simplu: “Lasă poporul Meu să plece.”

Exista însă un scop mai măreț decât libertatea: “ca să Mi se închine” (Exodul 7:16, 8:1, 9:1, 9:13). Edumnezeu dorea să le curme suferința, bineînțeles, însă dincolo de aceasta, El dorea să îi aducă într-o relație semnificativă de libertate aproape de El. Nu era vorba doar despre drepturile omului ci despre închinare înaintea luiDumnezeu și planul lui Dumnezeu de a se descoperi.

A fost nevoie de 10 plăgi sau urgii trimise în mod supranatural ca să îl convingă pe Faraon să dea drumul Israelului, și chiar și după acestea Faraon s-a răzgândit. Pas cu pas, Dumnezeu trimitea câte un dezastru `natural` asupra poporului Egiptului, nu pentru că Îi place să vadă suferința, ci pentru a produce pocăința. Nu a contat cât de mult a fost Faraon mișcat de fiecare dintre cele 10 urgii, după fiecare dintre acestea și-a împietrit inima șimai mult, Dumnezeu determinând la un moment dat această încăpățânare. Numai când prețul avea să fie prea mare acesta va capitula în fața lui Dumnezeu.

Aceste evenimente nu numai că au determinat nașterea unei națiuni, ci au zugrăvit imaginea unui Dumnezeu care eliberează în ciuda opoziției dușmanilor. Captivi fiind stării de decădere a omenirii, noi am devenit beneficiarii eliberării divinesecole mai târziu, în ciuda opoziției îndârjite a unui dușman care nu vrea să lase captivii liberi. Și totuși, va trebui! Puterea Eliberatorului este nespus mai mare, iar cei care cred în El nu pot fi ținuți în lanțuri!

Reflecție

  • Moise a fost reticent în acceptarea chemării lui Dumnezeu, folosind scuză după scuză. Cum te-ai fi simțit tu dacă te-ar fi chemat Dumnezeu într-o situație care ți-ar putea aduce eventual moartea în cazul în care Dumnezeu nu ar interveni direct ca să te apere? De ce ar fi nevoie ca să te convingi de puterea lui Dumnezeu?

  • Poporul nu a crezut în misiunea lui Moise la început fiindcă erau prea descurajați de robie (Exodul 6:9). Sunt domenii în viața ta în care te temi să speri? Care sunt acestea? De ce este uneori greu să crezi vestea cea bună a lui Dumnezeu?

  • Care sunt domeniile în care ai nevoie de eliberare?

Concluzie

Dumnezeu este hotărât să Își elibereze poporul, chiar dacă inițial acesta nu acceptă această posibilitate și nici nu înțelege procesul.

Roagă-te pentru mângăiere în experiențele “deșertului”, pentru reînnoirea minții și pentru nevoile familiei tale extinse.

CEDO respinge casatoriile homosexuale

Pe 16 iulie Curtea Europeana a Drepturilor Omului (“CEDO”) a refuzat sa recunoasca un drept la casatorii homosexuale in Conventia Europeana a Drepturilor Omului (“Conventie”). Cu sediul la Strasbourg, CEDO interpreteaza Conventia, ea fiind adoptata in 1949. Tarile care subscriu la Conventie formeaza Consiliul Europei. In prezent 47 de tari europene sunt membre in Consiliul Europei. Romania a aderat in 1993, ultima tara care a aderat fiind Montenegro in 2007.

Decizia CEDO e foarte importanta si relevanta, si deasemenea incurajatoare pentru cei care cred in, si promoveaza, casatoria si familia naturala alcatuita din barbat si femeie.

CEDO a reafirmat, asa cum deja a facut-o de mai multe ori, ca, in prezent, Conventia Europeana a Drepturilor Omului nu poate fi interpretata ca impunind o obligatie asupra statelor membre sa permita casatorii intre persoane de acelasi sex. (Paragraful 71: “The Court reiterates its case-law according to which Article 8 of the Convention cannot be interpreted as imposing an obligation on Contracting States to grant same-sex couples access to marriage.”) Observind ca, la ora actuala, doar zece (10) tari din Consiliul Europei acorda homosexualilor dreptul la casatorie, CEDO deasemenea concluzioneaza ca “it cannot be said that there exists any European consensus on allowing same sex marriages”. (“Nu se poate spune ca exista vreun consens european privind permisibilitatea casatoriilor de acelasi sex”.) (Paragraful 74)

In plus, CEDO a respins notiunea ca ar exista un drept la casatorii homosexuale conferit de Articolul 12 al Conventiei conform caruia “barbatii si femeile ajunsi la varsta casatoriei au dreptul sa se casatoreasca si sa formeze o familie, in conformitate cu legile nationale care guverneaza exercitarea acestui drept”. Din nou, CEDO reafirma, in Paragraful 96, ca “Article 12 cannot be construed as imposing an obligation on the Contracting States to grant access to marriage to same-sex couples”. (“Articolul 12 nu poate fi interpretat sa impuna o obligatie asupra Statelor Contractante sa permita acces la casatorie cuplurilor de acelasi sex”.) Dimportiva, Articolul 12, continua Decizia CEDO, “secures the fundamental right of a man and woman to marry and to found a family”. (Articolul 12 “confera dreptul fundamental al unui barbat si al femeii sa se casatoreasca si sa formeze o familie”.)

Partea incurajatoare, insa, este ca tot mai multe tari din Europa de Est si de Sud interzic casatoriile homosexuale prin legislatie interna ori constitutie. Romania a facut-o in 2009 in noul Cod Civil. Croatia a adoptat un amendament constitutional care defineste casatoria traditionala in 2013 si Slovacia a facut la fel anul acesta. Constitutia Germaniei si ea defineste casatoria naturala si nu e de asteptat ca ea sa fie schimbata curind sa permita casatoriile homosexuale. Georgia si Macedonia pregatesc si ele amendamente constitutionale de interzicere a casatoriilor homosexuale.

Am inceput Campania pentru Camera Deputatilor 2016

Vizitati-ne pe Facebook, la adresa:

https://www.facebook.com/Benipentruparlament

Image