Fericire, de Petru Dugulescu

Fericire, pasăre măiastră,

Ce te-ascunzi prin stânci de muritori,

Mi-ai cântat o dată la fereastră

Şi-am simţit în inimă fiori.

M-ai făcut să cred că eşti reală

Pentr-o clipă doar şi-ai dispărut.

Şi mă-ntreb de-atunci cu îndoială

De exişti sau doar mi s-a părut?

Vino iarăşi, pasăre măiastră,

Să te vadă miile de orbi,

Şi ne cântă dulce la fereastră

Ca s-alungi soboarele de corbi!

Ne arată firea-ţi altruistă,

Spune-ne că nu-nsemni a primi,

Schimbă-ne natura egoistă

Şi ne-nvaţă verbul a iubi !